Club de Discuţii Economice ASEM

  • Introdu adresa ta de email

    Join 165 other followers

Totalizare: Consilierul prezidenţial pe probleme economice la şedinţa CDE ASEM

Publicat de Club de Discutii Economice pe noiembrie 13, 2010

Cine este consilierul pe probleme economice al preşedintelui interimar al Republicii Moldova?

Numele lui este Victor Sula, are 35 de ani, a absolvit Academia de Studii Economice din Moldova şi a devenit doctor în ştiinţe la vârsta de doar 25 de ani.

Victor Sula a fost coleg de grupă cu Veaceslav Ioniţă, actualul preşedinte al Comisiei parlamentare pentru economie, buget şi finanţe. A colaborat cu Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale IDIS Viitorul, unde a realizat analize privind inflaţia, piaţa forţei de muncă, a contribuit la realizarea publicaţiei “Monitorul economic: analize şi prognoze trimestriale”.

A lucrat în calitate de consultant financiar, ulterior a deţinut funcţia de director financiar şi contabil şef într-o companie de construcţii. La moment, domnul Sula este angajat al companie Spelman Financial. Iniţial, a activat ca Junior financial research, iar din 2006 este analist senior. Potrivit lui, este probabil singurul din Republica Moldova care vinde servicii financiare în afară ţării. Aici puteţi vedea o analiză realizată de Victor Sula.

În calitate de consilier prezidenţial pe probleme economice, Victor Sula are misiunea de a informa preşedintele, de a propune politici, de a pregăti participarea preşedintelui la anumite evenimente publice. Potrivit invitatului, preşedintele interimar Mihai Ghimpu are 9 consilieri în total. Totuşi, Victor Sula susţine că nu este candidat pe lista electorală a Partidului Liberal şi nici nu este membru al formaţiunii.

Cel mai important de menţionat este că Victor Sula a fost invitatul la şedinţa nr.4 a Clubului de Discuţii Economice ASEM :)

Micro-discuţii economice

Consilierul este de părere că indicatorii financiari nu au norme şi că pentru diferite ramuri aceştia înregistrează valori specifice. “Importantă este tendinţa acestor indicatori”, menţionează invitatul.

În ceea ce priveşte ciclul de viaţă al unei întreprinderi, de la lansarea acesteia pe piaţă până la falimentul ei, consilierul

prezidenţial susţine că trebuie să fie schimbată echipa managerială la fiecare etapă a acestui ciclu. Important în acest context este potrivit invitatului, “să identifici probleme firmei, să găseşti măsurile de soluţionare a acestora, să le implementezi aceste soluţii şi să mergi mai departe”. În plus, consilierul a menţionat că falimentul trebuie să fie anticipat nu cu an, ci cu mult timp mai înainte.

 

Macro-discuţii economice

Victor Sula s-a referit şi la piaţa asigurărilor. Acesta consideră că profitul companiilor de asigurare trebuie să rezide în valoarea adăugată obţinută de pe urma investiţiilor şi nu pe seama diferenţei dintre prime şi despăgubiri, aşa cum este

valabil în Republica Moldova. În plus, consilierul prezidenţial susţine că fondurile de pensii private ar fi un mecanism de mobilizare şi dezvoltare a pieţei de capital, piaţă slab dezvoltară la noi în ţară.

Consilierul a menţionat că structura bugetului Republicii Moldova arată că economia naţională depinde de consum. Acesta consideră că pentru o creştere economică viabilă este necesar ca să crească exporturile şi investiţiile.

Consilierul consideră că vinificaţia nu reprezintă un sector cu perspectivă clară în Republica Moldova, de aceea trebuie să fie orientată atenţia spre alte sectoare, potenţiale furnizoare de produse de export.

El consideră că nu este necesar să fie aplicate taxe vamale la toate produsele. “De exemplu, de ce să taxăm televizoarele. Pe cine protejăm astfel? Pe producătorul intern? Care producător? Moldova nici nu produce televizoare”, a explicat invitatul.

În ceea ce priveşte piaţa ipotecară, consilierul a reiterat aceeaşi idee pe care a menţionat-o şi invitatul nostru din a patra şedinţă (Ion Dermengi, consultant independent în realizarea investiţiilor în construcţii) – o normalitate şi stabilitate asigurată ar fi atunci când se va construi şi apoi se va vinde, şi nu se va face vinderea şi apoi construcţia blocurilor.

 

Pe final…

Teoria economică funcţionează în economiile altor state, în Republica Moldova – nu. Este problema instituţiilor care nu se pot impune ca un promotor al politicilor.

 

 

Daniela Dermengi,

Responsabilă Departamentul Redacţie şi PR

Clubul de Discuţii Economice ASEM

Un răspuns to “Totalizare: Consilierul prezidenţial pe probleme economice la şedinţa CDE ASEM”

  1. [...] Ion Echim, Sandu Coica, Veaceslav Negruța, Igor Dodon, Ion Dermengi, Dumitru Ursu, Cornel Ciurea, Victor Sula și Mihai [...]

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 165 other followers